Institutul Național al Patrimoniului organizează miercuri, 13 martie 2024, Evenimentul „Șezătoare de primăvară - flori din cămașa românească”.
Noutăți
Institutul Național al Patrimoniului, prin structura Patrimoniu Imaterial și Cultură Tradițională, organizează miercuri, 13 martie 2024, între orele 13.30-15.00, la sediul central din str. Ienăchiță Văcărescu nr. 16, sector 4, București, Evenimentul „Șezătoare de primăvară - flori din cămașa românească”.
 
Eveniment, dedicat artei confecționării cămășii tradiționale cu altiță, element introdus în Lista reprezentativă a elementelor de patrimoniu cultural imaterial UNESCO, are un caracter aplicativ, educativ și cultural, propunându-și să creeze un mediu plăcut și creativ prin cunoașterea materiilor prime, a instrumentarului de lucru, a modului de structurare a decorului, a motivelor decorative artistice și estetice, a tehnicilor de broderie, a cromaticii cămășilor. În aceeași măsură, evenimentul aduce în atenția publicului experiența grupurilor, care în medii informale contribuie la reconstituirea, salvarea și aducerea în actualitate, în mediul urban, a artei cămășii cu altiță, prin crearea unor piese vestimentare inspirate din colecții muzeale, arhive și colecții personale sau rod al imaginației individuale.
Acestui dialog creativ și aplicativ, girat de prezența doamnei Raluca Turcan, Ministru al Culturii, i se alătură Grupul „Șezătoare București”, care din anul 2014 este activ în acțiuni de documentare, selectare și realizare în mediu informal a cămășilor cu altiță specifice diferitelor regiuni etnografice. Membrele comunității deprind și împărtășesc informații, cunoștințe, competențe legate de acest meșteșug, fiind implicate în promovarea artei cămășii cu altiță prin intermediul diverselor evenimente și proiecte culturale pe care le derulează sau la care iau parte. Evenimentul va fi întregit prin expunerea mai multor cămăși lucrate de membrele Grupului „Șezătoare București”, demonstrând astfel un exemplu de bună practică și importanța solidarizării creatoare în direcția salvgardării elementelor de patrimoniu cultural imaterial.
Evenimentul se dorește a fi o șezătoare la care participă persoane din mediul urban, organizate în cadrul unui grup non-formal, atrase de acest element al artei populare și de revitalizarea lui. 
Întâlnirea cu membrele „Șezătorii București” generează oportunități de cunoaștere a diversității modalităților de a continua tradiția, de a implica comunitatea în descoperirea patrimoniului cultural imaterial, subliniind totodată contribuția Institutului Național al Patrimoniului în salvgardarea elementului artei cămășii cu altiță și a mărțișorului.
 
 
Persoane de contact: 
dr. Corina Mihăescu, cercetător științific I, coordonator Patrimoniu Imaterial și Cultură Tradițională, tel.: 0745 011 822, e-mail: mihaescucor@yahoo.fr.
Mihaela Ciorcilă, redactor, Patrimoniu Imaterial și Cultură Tradițională, tel. 0721 749 030, e-mail: mihaelaciorcila@yahoo.com.
03/13/2024 Institutul Național al Patrimoniului

Fii la curent cu noutățile Institutului Național al Patrimoniului!

Urmărește-ne pe website, dar și pe rețelele sociale!

Alte știri

04/23/2024

04/22/2024

04/16/2024