Metodologii
Informații de Interes Public

[Consultare publică] Normative în domeniul conservării-restaurării componentelor artistice ale monumentelor istorice

Institutul Naţional al Patrimoniului supune consultării publice propuneri de Normative în domeniul conservării-restaurării componentelor artistice ale monumentelor istorice:

1. „Norme metodologice şi indicator de norme de deviz pentru lucrări de conservare-restaurare a picturii murale a fresco, a fresco şi a secco-în tehnica tempera şi a tencuielilor decorative, părţi integrante ale monumentelor istorice" (pdf)

2. „Norme metodologice şi indicator de norme de deviz pentru lucrări de conservare-restaurare a picturii murale a secco-lianţi organici şi a stucaturii policrome, părţi integrante ale monumentelor istorice" (pdf)

Institutul Naţional al Patrimoniului a demarat, conform atribuţiei sale de a propune Ministerului Culturii iniţierea de acte normative în domeniul protejării monumentelor istorice, actualizarea Metodologiei de restaurare a componentelor artistice (MC / I-A/ 2000 aprobată prin OM nr. 2325 / 04.08.2006) - aflată în vigoare.

Această iniţiativă s-a concretizat, până în momentul de faţă, în două proiecte de normativ în domeniul restaurării picturii murale, stucaturilor şi tencuielilor decorative, care, pe de o parte, aduc la zi Normele metodologice de conservare-restaurare în vigoare, iar pe de alta, asigură, prin intermediul Indicatorului de norme de deviz, alinierea la reglementările naţionale în vigoare privind consumurile de resurse, ofertarea şi decontarea lucrărilor ce se finanţează total sau parţial din fonduri publice.

La redactarea celor două proiecte, componenta de Norme metodologice,a cărei structură are la bază direcţiile Metodologiei de restaurare a componentelor artistice (MC / I-A/ 2000) se datorează unor personalităţi din domeniul restaurării monumentelor istorice, experţi atestaţi ai Ministerului Culturii: prof. univ. dr. Oliviu Boldura - coordonator, dr. Ioan Darida, prof. univ. dr. Carmen Solomonea, conf. univ. dr. Maria Dumbrăvician, drd. Oana Gorea, prof. univ. dr. Ioana Gomoiu (investigaţii biologice), prof. univ. dr. Gheorghe Niculescu (investigaţii fizico-chimice), în timp ce componenta de Indicator de norme de deviz a fost elaborată, cu respectarea prevederilor HG 907/2016 şi a machetelor de lucru din Ghidul metodologic pentru revizuirea normelor de consumuri medii de resurse pe articole de deviz (Indicativ GE 031-97), de către ing. Liliana-Geta Rusu, expert achiziţii publice.

Invităm întreaga comunitate profesională din domeniu, ca şi pe orice persoană implicată în protejarea patrimoniului cultural, să consulte cele două proiecte şi să transmită comentarii, observaţii sau sugestii de optimizare a documentelor, completând Formularul de transmitere a amendamentelor corespunzător fiecăruia (docx), (docx).

Formularele completate pot fi trimise prin e-mail (secretariat@patrimoniu.ro şi iozefina.postavaru@patrimoniu.ro) sau prin poştă, la sediul INP (Str. Ienăchiţă Văcărescu, nr. 16 Bucureşti, Sector 4), până în data de 31 mai 2021, urmând ca amendamentele să fie sistematizate în cadrul Oficiului Norme şi Metodologii al INP, iar concluziile să fie trase în cadrul unei dezbateri finale la sediul INP, înainte de transmiterea documentelor spre avizarea forurilor competente.

Norme metodologice

Oficiul norme, metodologii şi atestare funcţionează în subordinea Direcției Programe, proiecte, promovare şi metodologii și coordonează şi participă la elaborarea de metodologii, normative, ghiduri şi reglementări în domeniul protejării patrimoniului cultural, pe care le supune aprobării Ministerului Culturii.

Ordin al Ministrului Culturii nr. 3.765/2016
Normele metodologice privind elaborarea şi derularea Programului naţional de restaurare a monumentelor istorice, finanţat de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii, şi gestionat de Institutul Naţional al Patrimoniului (pdf)

Ordin al Ministrului Culturii nr. 2978/2019
Modificarea Normelor metodologice privind elaborarea şi derularea Programului naţional de restaurare a monumentelor istorice, finanţat de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii, şi gestionat de Institutul Naţional al Patrimoniului, aprobate prin Ordinul ministrului culturii nr. 3.765/2016 (pdf)
Descoperă
Articole similare