Mărțișorul - Practici tradiționale asociate zilei de 1 Martie
Patrimoniu imaterial (Unesco)
Denumiri locale/regionale:
Tradiţia de început de primăvară, transmisă încă din Antichitate, de a confecţiona şi a purta
un şnur împletit din două fire de lână, bumbac sau mătase, unul alb şi unul roşu, este
caracteristică practicilor culturale asociate zilei de 1 martie.
Acest şnur, numit în România „mărţişor”, era făcut de femei şi dăruit membrilor comunităţii,
care-l purtau începând cu 1 martie, la gât, la încheietura mâinii, la gleznă, încins peste
pântec sau, mai târziu, prins cu un ac în piept.
Perioada de purtare varia de la 2-3 zile la câteva săptămâni, în funcţie de zonă. Apoi, mărţişorul este depus pe o creangă înflorită, sub o piatră, aruncat în fântână sau pe brazda verde.
Mărţişorul se putea prinde şi în coarnele animalelor sau la intrările în gospodărie, casă
sau grajd, crezându-se că are o funcţie de protecţie şi asigurare a sănătăţii în anul vegetaţional şi agrar ce urma.
În mediul urban, Mărţişorul a suferit transformări semnificative, sub influenţa culturilor
media şi de consum. Şnurul alb-roşu a început să fie confecţionat din mătase, la scară
industrială şi i s-au adăugat mici pandantive din materiale diverse (metal, lemn, sticlă, textile etc.), fiind dăruit în principal persoanelor de sex feminin.
