Doina
Patrimoniu imaterial (România)

Cunoscută în România sub variate denumiri, „Doina” - cântec liric - este înscrisă de către 
UNESCO din anul 2009, în Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității. 
Doina aparține cântecului liric, este o formă de exprimare liberă, spontană. 

În spațiul românesc sunt cunoscute mai multe stiluri regionale. Cântec individual este exprimarea de sine a creatorului interpret, cu o tematică foarte largă, de la natură, bucurie şi dragoste, până la tristețe, de la  singurătate, până la conflicte şi revolte sociale. Toate aceste teme sunt interpretate în cântece vocale, instrumentale sau vocale şi instrumentale. 

Adesea, creatorul popular improvizează cântecul, utilizând  frunza de copac ori solzul de peşte.

Doina este un cântec solemn care, fără să necesite un cadru special, este cântat în aer liber sau  acasă, în timpul muncilor gospodărești sau la priveghi. Conținutul său reflectă starea sufletească a  performerului, care face dovada calităților sale interpretative şi spirituale înnăscute. Textele poetice  ale doinei vocale sunt foarte diverse, de o rară complexitate şi gamă tematică. Doina cu tematică  erotică ocupă un loc central în repertoriul acestei specii lirice, cu o paletă largă de nuanțe de tristețe,  necazuri, amărăciune.

Transmiterea pe cale orală conferă doinei o structură cu un număr infinit de variante 
individuale care, astfel, îmbogățesc fondul său tradițional. Calitatea sa de cântec mai totdeauna individual, care exprimă starea de moment a interpretului, explică, de asemenea, apariția spontană a unei tematici care acoperă un spectru larg: doina de dragoste, de jale, de înstrăinare, de haiducie, de cătănie, ca şi cel mai important capitol, cântecul dedicat naturii.

În România, Doina diferă în funcție de regiuni, de cuvintele dominantei structurale, de emisia 
vocală specifică şi de refrene, de mediul natural în care este interpretată, de funcția sa de „tovarăș de  drum lung”, dar şi de momentul ceremonial din care face parte, de tematica sa atât de diversă. 

Doina  are diverse denumiri: „Cântecul lung” (Îndelungat), în Sud-estul Carpaților (județele Gorj, Mehedinți  şi Vâlcea), „Hore lungă”, „Horea cu noduri” în Nordul Transilvaniei (Maramureș şi Oaș), „Duiu” maramureșean („Daină”), „Doină” sau „Doiniţă” (în Moldova), „Ca pe coastă” (Mehedinți, Vâlcea, Gorj), „Ca pe deal”, „De luncă”, „De munte” (Vâlcea, Nordul Transilvaniei), „A frunzii” sau „De codru” (Muscel şi Oltenia), „Haiducesc” (Gorj), „De jale” (Moldova de Nord).

Cele mai apreciate regiuni privind varietatea Doinei sunt Maramureș, Oaș, Lăpuș, Năsăud, 
Banat, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dolj, Teleorman, Nordul Moldovei, Vrancea, Buzău, Brăila. 

Creatorii doinelor sunt simultan şi interpreți care dețin tehnicile de interpretare şi pe care comunitățile tradiționale îi recunosc ca doinitori, păstrători ai valorilor lor identitare.

Un argument în favoarea locului privilegiat pe care Doina îl ocupă în cultura românească este 
şi definirea ei drept meridian al folclorului românesc. Emoția pe care o transmite doina și fantezia expresivă a acesteia, aduc alinanare sufletească și dau naștere valorilor artistice. 

Substanţială, emoţionantă şi originală, doina îmbogăţeşte patrimoniul spiritual al omenirii cu nenumărate variante, uneori adevărate capodopere.
Descoperă
Articole similare